Ana Blandiana

Călătorie

Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urât.
Nici o dorinţă de-a călători,
Când şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieţi
Întrebării
"De ce-am fost adusă aici? "...

Vânătoare

N-am alergat niciodată după cuvinte,
Tot ce-am căutat
Au fost umbrele lor
Lungi, argintii,
Târâte de soare prin iarbă,
Împinse de lună pe mare;
Nu am vânat niciodată
Decât umbrele vorbelor –
E o foarte iscusită vânătoare
Învăţată de la bătrâni
Care ştiu
Că din cuvânt
Nimic nu e mai de preţ
Decât umbra
Şi nu mai au umbră
Cuvintele care şi-au vândut sufletu

Dreptul la umbră

Nu adormi!
Mai agață-te cu genele de aerul treaz,
Nu te lăsa smuls de lângă mine
De apele umbroase ale somnului.
Nu mă părăsi,
Nu mă lăsa singură
Pe țărmul lucid.
În insuportabila lumină a insomniei
Unde nu ai nici măcar
Dreptul la umbră,
Pentru că umbra
E considerată un atentat
La singurătatea luminii.

Zbor

De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăiește –
Substanța ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulțindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferință perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârșit,
I se spune zbor.

În absența sunetelor

Tu, Doamne, care ne lași să alegem
Între atâtea simțuri
Prin care lumea ne împiedică
Să fim atenți la noi înșine,
Ai încercat să mă ajuți.
În absența sunetelor
Văzduhul devine compact,
O piatră moale prin care se vede
Din când în când
O pasăre vâslind
Ca și cum și-ar pipăi
Drumul cu-aripa
Între pereții capitonați
Ai universului.

O catedrală de lână

Fantome cu crengi,
Trunchiuri cu aripi,
Aripi cu frunze,
Ceaţa amestecă totul
În aliaje confuze
Zbătându-se să se desprindă
Şi să pornească in zbor,
Arborii îşi pierd penele,
Fluturii vâslesc prin ţărână aburindă
Şi se înrădăcinează uşor.

Nu mai există regnuri,
Nici stări de agregare,
Nici orizont între mare şi cer,
Nici mal între pămînt şi mare,
Iar din adâncul apelor ridicate în nori
Se-nalţă cârduri de peşti prefăcuţi în cocori,
În timp ce chemarea lor răsună bătrână
Ca o limbă de clopot
Într-o catedrală de lână.

Dans în ploaie

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.

Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,

Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

Eu cred că norii

Eu cred că norii povestesc
În fiecare țară altfel,
Poate că sunt ținuturi unde
Se văd pe ceruri epopei –
La noi pe boltă trec ciopoare
Cu câini bătrâni și miei nostalgici ,
Și -alunecă -n pășune a -albastră
Pe urma lor trei ciob ănei.
Sau se înaltă -o mănăstire
Nepământeană, ca în somn,
Surpată -n haos fără milă
De răsuflarea unui vânt
Și iarăși răzvrătită -n ceruri
Până când aripi de șindrilă ,
Că zând înspre înalt cu spaimă ,
Suie din lacrimi un cuvânt.
Cum am putea să ne dorim
Un cer senin și -o boltă goală ,
Când norii spun povești prin care
Suntem salvați în veșnicii?
Veniți, furtuni, deasupra noastră
Și înflorește -ne, durere,
Cât timp mai știi cu abur sacru
Pe cerul lumilor să scrii...

Joc

Uite, ploaia coase
Cerul de pământ
Cu fir de mătase
Răsucit de vânt.

Uite, iarba ţese
Pământul de nori.
M-am gândit adese –
Ori, adeseori:

De la voi se vede
Iarba ca o ploaie
Care curge verde
Peste cer şi –l moaie,

Iar ploaia o fi
Pe -a norilor cale
O iarbă mai gri
Sub tălpile tale.

Hai să facem schimb,
Să vezi şi tu cum e –
Tu îmi dai un nimb,
Eu îţi dau un nume;

Iar dacă ne -ntreabă
Care -or fi din două –
Ploaia -n nori e iarbă,
Iarba -n ceruri plouă;

De ne ispiteşte
Care -i adevărul –
Ploaia -n nouri creşte,
Iarba spală cerul.

Vezi și alte servicii

Jitariu Studio Sept 18
Pictură LIVE la eveniment
Sentiment at Bickerton Grace Gallery
Viziune proprie în ulei și acrilic
icoane.bizantine
Arta MURALA si BIZANTINA
child.portrait copy
Portrete și reproduceri la comandă