![](https://jitariustudio.com/wp-content/uploads/2024/05/Facebook-post-photo-e1714668497609.jpg)
Faces of courage
May 2, 2024Template
June 23, 2024Ediția Nr.1
Cu mare entuziasm vă anunț că au apărut primele pagini a celui mai nou proiect al atelierului Jitariu Studio, dedicat cu pasiune și grijă cursanților noștri talentați. Este vorba despre revista de artă „Copilărie”, ediția Nr. 1, pe care am creat-o exclusiv pentru ai mei studenți. Această publicație este mai mult decât o simplă colecție de lucrări; este o sărbătoare a creativității, a dedicării artistice care ne unește pe toți. „Copilărie” adună lucrările cu ideile originale ale cursanților noștri, evidențiind evoluția și progresul fiecăruia. Fiecare pagină este o mărturie a talentului, muncii și perseverenței celor care au ales să își exprime viziunea artistică prin intermediul atelierului nostru. Fiecare pictură sau grafică prezentată în revistă poartă amprenta personală a fiecărui artist. Motto-ul nostru este „Inspirația și cunoașterea este cheia dezvoltării creative în comunitatea noastră.”
Sunt Anca Jitariu Gliga, inițiatoarea acestui proiect în care am pus multă pasiune și expertiză. Cu un ochi atent la detalii și o inimă deschisă către frumusețea artei, am reușit să creez o publicație care nu doar expune lucrările, ci și spune povestea fiecărui autor în parte. De la idee până la designul final, revista „Copilărie” este un exemplu de succes de colaborare și dedicare artistică. Un element distinctiv al acestei ediții este faptul că fiecare lucrare este însoțită de o poveste în viziunea autorului. Astfel, revista poate fi citită și ca o carte de povești autentice și nemaivăzute până acum în alte cărți. Fiecare poveste reflectă imaginația și perspectivele unice ale copiilor, adăugând o dimensiune narativă și emoțională lucrărilor artistice. Aceste povești transformă revista într-o experiență de lectură captivantă, oferind cititorilor o reală lume fascinantă a copilăriei și a creativității.
În plus, fiecare lucrare este prezentată cu detalii despre disponibilitatea ei și prețul de pornire pentru un print poster de calitate. Astfel, cititorii au posibilitatea să achiziționeze atât lucrările originale, cât și postere de înaltă calitate, sprijinind în acest fel tinerii artiști și încurajând dezvoltarea lor artistică. Lansarea acestei reviste va avea loc în septembrie cu peste 40 de pagini, așadar este un moment de mândrie pentru noi toți și dorim să împărtășim această bucurie cu voi, cititorii și susținătorii noștri. Vă invit să citiți primele 22 pagini ale acestei publicații și să ne scrieți impresia voastră în acest blog. Sperăm ca paginile de „Copilărie” să vă aducă aceeași bucurie și inspirație pe care am simțit-o și noi în procesul de realizare.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest proiect, fie că este vorba de copii, adolescenți, părinți și bunici. Fără voi, „Copilărie” nu ar fi fost posibilă. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum va evolua acest proiect și cum va continua să inspire și să promoveze arta în toate formele ei.
Cu dragoste și admirație, Anca
2 Comments
Foarte frumos! Felicitari!
Multumim pentru apreciere!